Există un paradox pe care îl întâlnesc des: oamenii care își doresc cel mai mult o relație profundă sunt, uneori, exact cei care întâmpină cele mai mari dificultăți în a o construi. Au învățat devreme că lumea nu este un loc sigur. Copilul nu analizează cauzele, ci trage o concluzie simplă: „Vă trebui să mă bazez doar pe mine.” Și astfel devin extraordinar de buni la a nu depinde de nimeni, la a supraviețui cu minim de socializare. Tabieturi, rutine, pasiuni, preocupări care topesc timpul și fac zilele să treacă într-o clipă. Perspectiva unei schimbări, a unui compromis, îi îngrozește. Creierul le-a optimizat într-atât viața încât orice deviere vine cu un consum de energie pe care (cred ei) nu și-l permit. Li se pare complicat.